Imperiul roman

 După credința românilor, sufletele celor decedați (lares, manes) duceau o viață asemănătoare celei de aici, fie în mormânt, fie într-o regiune subterană, obscură, în care domnea zeul foarte puțin simpatic, Orcus. Împărăția această a morților nu era însă izolată complet de lumea de aici, ci corespundea cu ea printr-o groapă făcută în pământ (mundus) în apropierea orașului sau satului și acoperită cu o piatră (lapis manalis). De trei ori pe an, la 24 august, 5 octombrie și 8 noiembrie, se ridica această piatră pentru că sufletele să iasă și să se ducă să-și vadă rudele. Rudele însă se temeau grozav de spiritele celor decedați care, pentru că aceste spirite se înviorau numai când puțeau să sugă sânge de om. De aceea li se aduceau tot felul de sacrificii, uneori sacrificându-se pe mormânt soția și sclavii celui decedat. Pentru a liniști sufletele celor morți și pentru a scăpa de ele, românii celebrau așa-numitele Lemuria în zilele de 9, 11 și 13 mai. Lemures erau sufletele morților deveniți strigoi și venind printre cei vii că să facă răutăți. Pentru a scăpa de această primejdie, în zilele amintite mai sus, capul familiei se trezea la miezul nopții și umblă cu picioarele goale prin coridoarele casei, trosnind din degete pentru a speria spiritele și aruncând în spatele sau semințe de bob negru, fără a-și întoarce capul. De nouă ori repetă cuvintele: "Cu acest bob mă răscumpăr pe mine însumi și pe ai mei". După stropirea cu apa sfințită, lovea într-o placă de bronz și strigă încă de nouă ori: "Spirite ale strămoșilor mei, ieșiți afară". Românii credeau deci că strigoii veniți să sugă sângele oamenilor se repezeau la semințele de bob și datorită puterii magice a cuvintelor repetate de nouă ori, se depărtau de casă lăsînd oamenii în pace.  
 O categorie specială de suflete ale morților o  aceea  criminalilor   celor care au sfârșit printr-o moarte . Acestea se numeau larvae  erau considerate  raufacatoare, la fel cu cele ale morților deveniți strigoi. 
 Obligațiile familiei la moarte  la înmormântare au fost codificate la   respectate cu strictețe. După înhumare  incinerare, ambele  fiind admise, cei prezenți gustau ceva invitând  pe mort  ia  la ,  cereau binecuvântarea , înainte de  , își luau   de la el prin : Salve, Sancte parens ! Pe pietrele funerare  obiceiul  se scrie fraze augurale,  care cea   :  tibi terra levis,   ușureze ieșirea spiritului din mormânt pentru    la  date de rude  amintirea .  fiecare an,   de 22 februarie,  familie se  acasă la o  .  acea zi nu trebuia  se   de certurile familiale. La  erau rezervate locuri pentru morți. Statuetele zeilor familiali prezidau  , la care se strângea   familie, vii  morți.