ARHITECTURA

Că în întreagă lume elenistica, și la români artă dominantă era arhitectură.
Casele românilor se deosebeau de cele ale grecilor, în primul rând prin acel element tipic român care este atrium-ul, curtea inferioară (cu sau fără portice), de formă rectangulara sau pătrată, cu un bazin sau un put în centru, iar de jur-mprejur, cu camerele de locuit: în atrium erau plasate imaginile strămoșilor și căminul domestic, precum și statuile divinităților protectoare ale familiei-larii și penații. (La început termenul atrium desemna prima încăpere i care patrundeu într-o casă română).
Procedeele de construcție s-au perfecționat când în sec. ÎI i.e.n. s-a descoperit un fel de ciment:un conglomerat artificial de pietriș și nisip, amestecat cu materii vulcanice, peste care se turnă, în cofraje,mortar.După această,peretele era acoperit

cu caraizi arse sau cu mici blocuri de piatră tăiate în formă de romb.Apoi, prin folosirea generalizată a cărămizilor arse, a fost posibilă construcția boltei în leagăn și a cupolei care putea acoperi săli de mari fimensiuni.Asemenea progrese teehnice i-au ajutată pe români să realizeze edificii îndrăznețe, impresionanad prin domeniile lor uriașe; contrustii în special cu caracter pur utilitar:bazilici, terme, apeducte și edificii destinate spectacolelelor.
Bazilicile erau clădiri publice de mari proporții (cea construită în timpul lui Cezar avea 109m pe 40m), consand dintr-o vastă sală dreptunghiulara; intrarea era una din lațurile fie mari, fie mici;în acest ultim caz, pe latură opusă intrării peretele luă formă de absidă.Situate în imediată apropiere a Forului,bazilicile erau locurile unde, cum s-a spus, se țineau ședințele tribunalelor și unde se întâlneau oamenii de faceri. Din arhitectură bazilicei au derivat sălile palatelor (care, asemenea bazilicelor erau derivate prn șiruri de coloane în două, trei și chiar mai multe nave), precum și bazilică creștină.
Atâta de solidele poduri române,indispensabile imensei rețele de drumuri,erau perfect calculate că să reziste la presiunea apei.Podurile din epocă imperială nu foloseau întotdeauna betonul (maestec de petris sau nisip cu un liant, bitum sau var obișnuit),ci blocri de travertin-țuf calacaros compact, depozit de carbonat de calciu,- cea mai importantă piatră de construcie folosită de români. Ei cunoșteau, din cele mai vechi timpuri, și arcul liber.Ponte Milvio (109 i.e.n.)din Romă, de plda, avea aecele cu deschiderea de 18m;dar în Spania, podul-în întregime din granit-de lângă Alcantara, peste fluviul Tajo, pod lung de 189m, are 6 arce semicirculare , deschiderea celui mai mare fiind de 27m. Iar podul lui Traian, de la Porțile de Fier, avea o lugime de aproximativ 900m, cu piloni de piatră la o distanță de 51m unul de lațul.Adeseori podurile, trecând peste un rău sau traversând o câmpie, funcționau că suporturi ale unor apeducte.

Faimoasele apeducte romane, opere impresionante de inginerie, aduceau în orașe apa prin tuburi sau canale susținute de arcuri uriașe, de la mari distante. Primul apeduct (construit în 312 i.e.n.) avea o lungime de 16,5km; două secole mai târziu a fost construit un altul, care aducea locuitorlor Romei apa de la o distanță de 92 km. În epocă imperială oma dispunea de 13 apeducte,cu o lungime totală de 430 km și care aduceau în oraș peste un milion de metri cubi de apa pe zi. Impresionează și azi ruinele faimoaselor apeducte române di Franța (Pont-du-Gard,Metz) sau din Spania (Segovia,Tarragona).
Inginerull român Frontinus, expert în construcția de apeducte, spunea că acestea sunt "principalulu semn al aretiei Imperiului român".Apeductul din Segovia (construi,probabil, în timpul lui Augustus), în care mu s-a folosit cimentul, și care este și azi în funcție, are 128 de arce, pe două nivele; este construit din blocuri de granit alb și atinge înălțime maximă de 27m.-Impresionantul, splendidul apeduct de la Pont du Gard, de lângă Nimes,-apeductul român cel mai bine conservat până astăzi-are trei ordine de arce suprapuse (deschiderea maximă a acelor inferioare este de 23m). "Din motive de economie, românii foloseau canale construite din zidărie în loc de cnducte metalice, rezistente la presiune, căci fontă era necunscuta, iar plumbul și bronzul erau prea costisitoare" (Grant)
O realizare tipic română în domeniul arhitecturii a fost și anfitreatul. "Aceste gigantice construcții ovale reprezintă o dublare a teatrului semiircular greco-român, a cărei prima versiune permanență, construia în piatră și țuf vulcanic, a fost completată de Pompei, în 54 i.e.n. (Idem). Arenă, de formă eliptică, era acoperită cu nisip, pentru că această să asoarba sângele oamenilor morți sau răniți. Primul anfiteatru, parțial din piatră, a fost construit la Romă de Augustus, al doilea, sub Nero;dar cel mai mare anfiteatru român (ocupând o suprafața de 186m pe 150m, iar dimensiunile arenei fiind de 87m pe 54m) și totodată cel mai celebru fiind "Anfitreatul Fluviilor" (Coloseum).