Imperiul roman

Istoria artei romane are în vedere nu numai creațiile de pe pământul italic, ci și cele realizate în timpu dominației române în toate provinciile imperiului-din trei continenete:din Grecia, Asia Mică, Siria, Africa română și Egipt, din Gallia, Britania, Germania, Peninsulă Iberica și regiunile dunărene.În cnditiile acestea-în ce măsură este poate posibil a se vorbi despre o "artă română", a i se descifra originalitatea și a i se aplică judecăți de valoare?Originea diversă a populațiilor intrate în compoziția Imperiului român,tradițiile lo culturale atât de diverse, capacitatea fiecăruia de a asimila spiritul civilizației române, au determinat reelaborare permanență a aportului românilor.Încât, artă română privită în totalitatea ei păstrează adeseori aparentă spiritului, a concepției, al stilului artistic al acestor populații. 
În manifestările cele mai vechi ale artei române se regăsesc elemente ale artei celorlalte ppulatii italice cu care românii au venit i contact.Prima fază deci a artei române se reprezintă că o sinteză a contribuțiilor acestor populații italice. Îndeosebi aportul etrusc a fost fundamental- în arhitectură templelor și în sculptură în bronz.Încât, începând din sec. VI i.e.n. creația artistică a românilor va evolua-timp de 4 secole-paralele (uneori chiar pân ăla a se confundă) cu artă etruscilor. În sec. ÎI i.e.n. artă română începe însă să-și definească persoalitatea; numai din acest secol încolo se poate vorbi de o "artă română". 
Este adevărat că influența artei grecești și în special a artei elenistice contemporane se făcuse simțită mai de mult-prin intermediul etruscilor sau al coloniștilor grei din sudul Italiei.Dar acum după cucerirea Corintului de către români (146 i.e.n.), tablouri, statui de bronz sau de , coloane cu splendide capiteluri, basoreliefuri, jefuite de cuceritorii  din  lume grecească, au fost aduse la   cantități considerabile. După care,   Italiei-  primul rând la , firește,-au venit din Grecia  din  Asiei Mici, de  voie  aduși ca sclavi, un  număr de artiști  , arhitecți, pictori  sculptori.   considerau nedemne de un cetățean  ocupațiile artistice; au existat  îndepărtați- Nero, Hadrian Mrcus Aurelius-care se distrau pictând  sculptând. 

Atelierele de sculptură din orașele grecesi (mai târziu, organizate și la Romă, cu meșteri în majoritate greci) furnizau clientelei române copii excelente de statui celebre-cea a Athenei lui Fidias, de pildă, sau ce a a Afroditei lui Praxiteles, chiar în sute de exemplare! Modelele artistice aduse din Grecia erau exemple de severitate și precizie, de puritate și sobrietate în concepție și execuție. În schimb operele provenind din cele mai mari centre artistice-din Alexandria, Pergam, Antiohia,s.a.-răspundeau și altor gusturi:gustului pentru somptuos și ornamenatie încărcată, penru grațios și afectat, și în felelul acesta salvate de la diparitia lor completă și rămânând cunoscute psteritatii - Laocoon si Taurul Farnese. 
Numeroase asemenea ateliere au fost fondate atât în Italia,cât și în provinciile române din Occident.Gustul diletanților români pentru artă s-a format la școală artei grecești; pe de altă parte, n-au dispărut tottal nici tradițiile italice, care e vor permanentiza în artă populară. Artiștii călătoreau acum mult, același artist lucra în difereite provincii lae Imperiului, - fapt care îi procură o vastă experiență.Atelierele foloseau aceleași teme plastice, teme adunate în așa-numitele "caiete de modele", care circulau de la un atelier la altul.Faptul acesta-și, înainte de toate, puternică centralizare a statului,care crease o solidă unitate politică și administrativă-a determinat o evoluție unitară a artei române pe tot întinsul Imperiului. 
Spirite pozitive și practice, cum am spus, românii aveau vocația realismului (în înțelesul primar al termenului). Tendințele artei române sunt preponderent realise.Fundul străvechi rustic al românilor nu îi putea ajută să precizeze nici subtilitatea, nici fantezia, nici rafinamentul,nici temele pur abstracte în artă.Viziunea fundamental realistă a românilor este perfect confirmată și ilustrată-în sculptură, dar și în pictură, inclusiv în mozaic-de portret. -Aceeași viziune explică și preferința artei române, mai  pentru statuie   mult pentru basorelief; gen care   artistului posibilitatea  consemneze,  nareze   corect   exct un episod  un fragment din realitatea vieții. Spirit prea  iventiv, artistului  nu  rămânea decât-concentreze forțele  unei execuții tehnice perfecte. Prin    putut ajunge la o industrializare  producției artistice.