La începuturile republicii romane educaţia copiilor se realiză în cadrul familiilor, de către părinti. Cato cel Bătran si Paulus Aemilius considerau că educaţia copiilor este prea importantă pentru a fi lăsată pe mână sclavilor. Întrucât societatea romană era centrată pe familie şi pe valorile tradiţionale, acest lucru se realiză în mod firesc.
Începând cu sec. al III-lea i.Hr., pe măsură ce procesul de expansiune teritorială luă amploare, au început să apară primele şcoli particulare, accesibile insă doar celor instăriti.
Tradiţia: educaţia în sânul familiei
Pană la impăratul Marc Aureliu (sec. ÎI d.Hr.) obiceiul era că, la naşterea copilului, ”pater familias”(capul familiei, tatăl) să-şi exercite dreptul de recunoaştere a acestuia în cadrul familiei. Urmă ceremonia de acordare a numelui: dacă copilul era fată, în a 8-a zi de la naştere, dacă era băiat, în ziua a 9-a. Ceremonia constă într-o serie de sacrificii şi ritualuri şi se încheia cu o masă festivă în cadrul familiei. Copilul primea o bulla- amulet protector rotund sau în formă de inimă, menit a-l proteja de rele. Doar copiii născuti liberi aveau voie să poarte acest amulet, care era confecţionat din aur, la cei bogaţi, sau din piele, la cei săraci. Amuletul era purtat de băieti pană în jurul vârstei de 16 – 17 ani, când imbrăcau togă virilis şi de feţe pană se căsătoreau (12 ani).
Educația
Numele primit la naştere nu era ţinut în evidentă înainte de a imbrăca toga virilis, când era constatat şi trecut oficial în listele de cetăteni. Singură înştiinţare se făcea din partea tatălui atunci când cenzorii efectuau recensămantul pentru stabilirea veniturilor, respectiv a impozitelor. În timpul impăratului Marc Aureliu s-au introdus registrele oficiale de naşteri, cu rolul de a stabili vârstă fiecărui cetătean. Tatăl era obligat că, în termen de 30 de zile de la naştere, să anunţe numele şi data exactă a naşterii copilului său.
Pană la 7 ani copilul, indiferent de sex, este dat în grijă mamei, influenţa acesteia punându-şi amprenta asupra întregii sale vieţi. Spre exemplu, în revoltă împotrivă patriei sale, Coriolan a fost oprit doar de rugămintile mamei sale, nicidecum de cele ale reprezentanţilor poporului sau ale preoţilor.
În situaţia în care mamă nu putea să-şi indeplinească obligaţia, educaţia copiilor era incredintată unei rude de sex feminin mai în varstă, care impunea respect. Sub nicio formă nu se apela la serviciile unei doici plătite. Creşterea copiilor se făcea în condiţii de moralitate perfectă şi cu severitate.
Odată cu împlinirea vârstei de 7 ani, singurele care rămaneau în grijă mamei erau feţele. Băietii ieşeau de sub tutelă mamei şi a femeii în general, de educaţia lor ocupându-se exclusiv tatăl.
Feţele erau invătate să fie modeste, să gătească, să toarcă lană şi să se supună soţilor lor, acestea fiind cerinţele de bază pentru a fi considerate bune soţii. Pe măsură ce creşteau erau deprinse cu îndatoririle de viitoare mame. Ulterior în timp, ele puţeau urmă cursurile unei şcoli primare, invătand să citească, să scrie, să numere. În funcţie de starea materială a familiei, puţeau fie să se intoarcă în sânul acesteia spre a fi invătate regulile de bună convieţuire casnică, fie îşi puţeau continuă studiile, pană la vârstă măritisului, în cadrul unor şcoli private unde invătau latină şi greaca clasică, dânsul şi cântatul la titeră sau liră.
Băietii se bucurau de toată atenţia tatălui, care îşi făcea timp inclusiv pentru a le predă personal competenţe de bază în aritmetică, scriere, istorie, drept. Sub supravegherea acestuia se iniţiau treptat în cunoaşterea şi practicarea unui mod de viată tradiţional, se deprindeau să imite vorbele, atitudinea şi chiar muncă celor mai în varstă.
În mediul rural, ascultând pe cei mari despre mersul vremii, despre lucrările zilnice şi sezoniere din gospodărie, despre animalele domestice şi sălbatice, băietii dobândeau treptat o anumită experientă de viată. Într-o etapă următoare puţeau asistă la muncile câmpului, însoţi păstorii şi plugarii în muncă lor zilnică, fiind mândri atunci când li se încredinţau lor înşişi anumite treburi spre a fi îndeplinite.
Băietii din Cetatea Romei nu participau la astfel de treburi. Ei îşi asistau taţii la îndeplinirea unor ritualuri, cum ar fi cele legate de comemorarea strămosilor familiei; participau la ospeţe unde ascultau cântece de glorificare a faptelor de vitejie din istoria poporului asistau la ceremonii funerare unde auzeau despre meritele unor oameni de importanţi. acest fel, se iniţiau, alături de tatăl lor, toate aspectele vieţii pe care ei înşişi urmau să o trăiască ulterior, urmând sfaturile exemplul acestuia.
Educaţia familie se jurul vârstei de 17 ani, când tanărul lepăda togă cu tiv bulla, caracteristice anilor copilăriei, imbrăca togă fără tiv- togă virilis, caracteristică anilor adolescenței.