Imperiul roman

"comiții curiate".Aceste adunări - convocate și prezidate de rege - hotărau asupra problemelor:asupra legilor care se propuneau,

asupra declarării războiului,a condamnării la moarte a unui cetătean roman.Comițiile alegeau regele și - în epoca republicană - magistrații.Autoritatea regelui era limitată, activitatea sa era controlată de Senat, compus - în epoca regalitații - din 300 de patricieni, consilierii regelui .Regele era comandantul șef al armatei,judecătorul suprem și marele preot.-La adunările populare (comiții) plebeii nu puteau lua parte.Plebeii - mici și mijlocii proprietari,negustori,meșteșugari - erau oamenii liberi, cu drept de a poseda pamânt, de a încheia acte juridice și cu obligația de a presta serviciu militar.În schimb, în această primă perioadă a istoriei romane,plebeii n-aveau niciun drept politic, deci nici dreptul de a face parte din senat.Adunările politice ale plebei sunt un organism care abia in sec II i.e.n.,după o lunga și susținută luptă de clasă.

Din aceste prime timpuri datează și instituția "clientelei", menținută și în epocile urmatoare.Un patrician avea un numar de "clienți" - străini stabiliți la Roma, membrii unor familii scăpate, oameni săraci, uneori tărani, sau sclavi eliberați, liberi.Toți acestia la un loc formau clasa plebeilor.Ei se obligau sa-l ajute pe "patron" sub orice formă; în schimb, "patronul" îi datora clientului protecție și ajutoare economice.

În perioada republicii - și chiar la începutul sec. al V-leai.e.n. - intervin (datorită în mare parte amenințatoarelor afitați ale plebeilor) schimbări structurale și importante în organizarea politică si socială.

Populația Romei a fost împărțită, după avere, în cinci clase (patricienii fiind la un loc cu plebeii).Fiecare clasă era obligată să dea, în mod diferențiat, un anumit numar de centurii (unitați de cate o suta de soldați).Cele mai multe centurii le furniza prima din cele cinci clase.Cum adunările poporului se țineau acum pe centurii - unitați, deci, nu numai politice, ci și militare, - clasa celor mai bogați avea asigurată totdeauna majoritatea voturilor, prin urmare a hotararilor in treburile publice.

Regimul monarhic a fost inlocuit cu institutia "magistratilor".Un magistrat era ales (in afară de censor si de dictator ) pe timp de un an,fără să primească nici un fel de remunerație.Magistraturile erau variate,precis ierarhizate ți avandu-și fiecare un regim propriu,bine diferențiat.Magistratii trebuiau sa fi facut serviciul militar timp de cel puțin zece ani;iar pentru ocuparea unei anumite funcții (magistraturi) trebuiau să fi parcurs în prealabil cu excepția censorului și a dictatorului - celelalte magistraturi (cursus honorum),în ordinea crescând a importanței lor:quaestor, tribum,praetor, consul...

Primul loc în rândul magistraților îl ocupau cei doi consuli (dintre care, începand din anul 367 i.e.n.,unul trebuia să fie plebeu).Consulii, care preluaseră prerogativele regelui din perioada monarhică, reprezebtau puterea supremă executivă - pe care o exercitau, pe rând, câte o luna.În timp de război comandau armata, iar după ce mandatul le expira, administrau ca proconsuli o provincie.

Praetorul - magistratura creată în 376 i.e.n., accesibilă  și plebeilor - avea atribuții judiciare, oraganiza instanțele  și stabilea formulele proceselor.În lipsa consulilor, praetorul putea și convoca Senatul, comanda  armata sau administra provinciile.De la unul și apoi (din 242 i.e.n.) doi praetori, numărul  lor a sporit progresiv, ajungând până la 18.

Cei doi censori,alesi pe 5 ani, țineau evidența și controlul repartizării în clase a cetățenilor, întocmeau listele noilor senatori propsi și se ocupau de evidența bugetului statului.Cei doi quaestori (al căroror  număr a ajuns la 20) controlau administrarea finanțelor publice;aceasta însă - nu și în  epoca Imperiului. - Edilii (doi plebei,cărora li s-au adăugat mai târziu alți doi,patricieni) organizau poliția Romei, asigurau supravegherea aprovizionarii orașului, a construcțiilor urbane, a tezaurului, a strazilor, piețelor și templelor.

Cei doi "tribuni ai plebei" (a nu se confunda  cu tribunii militari,comandanții legiunilor)reprezentau magistratura instituita încă de la începutul sec V i.e.n.,pentru a apăra și impune interesele plebei în fața patricienilor în Senat.Tribunii (mai târziu numărul lor a crescut la 10) convocau si prezidau adunarile plebei, puteau bloca propunerea unei legi prin dreptul lor de "veto" si puteau lua sub protecția lor - intrucat imunitatea persoanei unui tribun al plebei era sacroancta - pe cine voiau.

Senatul era instituția supremă a Republicii, instituția care avea in mâini conducerea întregii vieți a statului.Senatorii - al căror număr, inițial de 300, a crescut, ajungând spre sfarșitul epocii republicane la 900 - aparțineau numai catorva familii patriciene (dar, âncepând din sec. IV i.e.n.,au intrat și plebi in Senat).Senatorii erau numiți pe viata,se bucurau de numeroase privilegii și erau recrutați de censori dintre persoanele care deținusera magistraturi mai importante.Senatul cntrola administrația,finanțelor, activitatea judecatorească și treburile militare;asigura indeplinirea practicilor de cult,decidea în materie de legislatie și de politica externă, hotarând și luarea de măsuri exceptionale în situații grave. Asemenea principalelor magistraturi, și Senatului i-a scăzut treptat autoritatea in timpul Imperiului.

Epoca Imperiului incepe (in anul 30 i.e.n.) odată cu instaurarea "principatului" lui Octavianus, caruia i se acorda epitetul de "Augustus" ("cel demn de veneratie").Primul intre cetateni (princeps),Octavianus - de fapt imparat, de acest titlu se va generaliza abia in secolul urmator - concentreaza în mainile sale prerogativele consulilor și ale censorilor, este comandant militar suprem și șeful cultului religios (pontifex maximus ) .Tot el controleaza și dirijarea finantelor, administratia și autoritatea legislativă. Vechile instituții - în primul rând Senatul și adunările poporului - își pierd puterea efectivă;pentru că, in sec. III e.n.,Senatul să dispară.Incepând din epoca imperiului, succesiunea la tron va fi ereditară sau prin adoptiune;când împăratul nu își va desemna succesorul;legiunile vor fi acelea care-l vor alege și il vor proclama pe noul imparat;in care caz,Senatului nu ii va mai ramane decat să recunoască și să ratifice hotarârea armatei.

Senatul era institutia supremă a Republicii, instituția care avea în mâini conducerea intregii vieți a statului.Senatorii - al caror număr, inițial de 300, a crescut, ajungând spre sfarșitul epocii republicane la 900 - apartineau numai catorva familii patriciene (dar, incepand din sec. IV i.e.n., au intrat si plebeii in Senat).Senatorii erau numiți pe viata, se bucurau de numeroase privilegii și erau recrutați de censori dintre persoanele care deținuseră magistraturi mai importante. Senatul controla administrația, finanțele, activitatea judecătorească și treburile militare;asigură indeplinirea practicilor de cult, decidea în materie de legislație și politică externă, hotărând și luarea de măsuri excepționale în situații grave. Asemenea principalelor magistraturi, și Senatului i-a scăzut treptat autoritatea în timpul Imperiului.

În epoca republicană și în cea a Imperiului orgaizarea administrativă a statului a cunoscut forme variate. In această privintă, geniul organizatoric roman a dat Antichitatii un exemplu singular. Prima formă era cea a anexarii teritoriului cucerit, cu cea fără transplantarea a Roma a populatiei respective (cand aceasta nu era masacrată sau vandută la târgurile de sclavi), și cu confiscarea a jumătate, a două treimi sau în întregime a teritoriului. În alte cazuri,orașele-state cucerite erau transformate în municipii, lasându-li-se celor învinși drepturi civile (nu insa si drepturi politice). Un alt sistem era cel al federalizarii;statul cucerit incheia cu Roma un tratat de aliantă, în condiții care variau de la caz la caz.