top of page

Imperiul roman

Instituirea Principatului

 

Învingător în războaiele civile, Octavian este cel care instituie Principatul, o monarhie mascată sub aparentă republicană.

Principalele puteri acordate lui Octavian(Augustus) erau urmatoarele:un imperium superior puterii magisraților și care îi permitea intervenția atât în treburile militare, cât și în viata publică de la Roma;puterea tribunician, care,spre deosebire de cea a triburilor plebei, nu mai este limitată la interiorul Romei si îi este acordată pe viată;calitatea de pontifex maximus(mare preot), care îl transforma in cea mai mare autoritate in plan religios.Pe langa acestea, Octavian a mai primit o serie de titluri, precum cel de Augustus sau cel de parinte al patriei.

Provinciile imperiului au fost imparțite între senat și principe. In cele senatoriale, au continuat sa guverneze memebrii senatului(cu titlul de proconsuli sau propretori), in vreme ce în cele imperiale, guvernetorul era un delegat al imparatului, legatus Augusti pro praetore, cel care reprezenta puterea împaratului in provincie.

Tot la nivelul administrației centrale, a fost organizată cancelaria imperială, condusă de liberți. Procesul a fost definitivat in timpul lui Claudius I.

În ceea ce priveste administrația locală, aceasta a fost lasată în grija magistraților si consiliilor locale, organizate de obicei după modelul Romei.Din acest punct de vedere, statul roman in epoca imperiala a fost caracterizat ca fiind mai degrabă o federație de orașe decât un stat unitar.

Evoluția puterii imperiului în epoca Principatului

​

Autoritatea imperila a cunoscut o evoluție permanentă in timpul Principatului.Folosind împrumuturi în lumea elenistică (însemne ale puterii,precum coroana sau diadema,împrumutate de la regii elenistici, teorii politi ce menite sa justifice puterea tot mai mare a împaratului), principii au încercat permanent întarirea autoritații lor in defavoarea senatului. Prin condamnări politice, introducerea de noi membrii si sprijinirea celorlalte categorii sociale(in special cavalerii), autoritatea senatului a fost treptat limitatată.La sfarșitul crizei secolului al III-lea d.Hr., senatul nu mai reprezenta decat o umbră a instituției din epoca republicană.

Statul roman se transforma treptat dintr-o monarhie cu aparenta  republicană, in care exista o colaborare formală intre împarat si senat, într-o autocrație cu puternice influențe provenite din 

Orient, în care împaratul(calificat se exprima chiar un jurist din secolul al III-lea, ''legea vie''.Baza puterii sale o constituie armata, devenita în cursul secolului al III-lea principalul factor politic.

Antichitatea tarzie

​

Reformele inițiate de Dioclețian(284-305) si Constantin cel Mare(306-337) au schimbat relațiile dintre împarat și celelalte instituții ale statului roman.Dioclețian a încercat introducerea unui nou sistem de guvernare, tetrarhia.Masura a eșuat, în timpul lui Constantin cel Mare revenindu-se la formula unui singur împarat.

Reformele in plan administrativ au schimbat structura interna a astatului.Prin creșterea numarului provinciilor, concomitent cu scăderea dimensiunilor acestora, ca și prin separarea puterii civile de cea militara în cazul guvernatorilor provinciilor, se urmarea limitarea fenomenului uzurparilor.

Introducerea ceremonialului de curte și în special a ritualului posternării avea drept principal scop intarirea puterii împaratului, grav compromisă în cursul secolului al III-lea.Pe de altă parte, ceremonialul de curte a avut și "efecte secundare" nedorite:izolarea împaratului de supusii

săi.Astfel, în Antichitatea târzie, împăratul ajunge să reprezinte doar un simbol al autoritatii, în vreme ce puterea reală este detinută de fracțiunile politice de la curte.

Senatul are doar un rol simbolic, funcționarii de la curtea imperila fiind cei care controleaza cu autoritate statul.De altfel, numărul functionarilor ajunge enorm pentru posibilitatile Romei-circa 35 000 de funcționari- o povară care trebuie, alături de militari, intreținută din tezaurul statului.

Antichiatea târzie a cunoscut ,,in acest conext, o treaptă diluare si a puterii imperiale, fii lui Theodosius I, Arcadius si Honorius, fiind primii imparați care :domnesc, dar nu guuverneaza".

Secolul al V-lea a fost martorul evoluției diferite a celor două jumatați, orientală și occidentală, ale statului roman.In vreme ce, în Orient, puterea imperilă este dominată de functionari, eunuci sau femei aparținand familiei imperiale, in Occident,generali atotputernici, de multe ori de origine barbară, impun împarați-marioneta pe tron.

In cele din urma, la 23 august 476, Romulus Augustus, considerat ultimul impărat roman din Occident, a fost inlăturat de comandantul barbar Odoacru, care a trimis însemne imperiale la Constantinopol.

În Orient, imperiul a supraviețuit, însa treptat s-a elenizat.Chiar dacă in titlul ramâne un imperiu roman, in fapt acesta se transforma in imperiu bizantin.

      Cronologie

​

  • 21 aprilie 753 i.Hr.:data legendara a fondarii Romei

  • 509-27 i.Hr.:perioada republicana

  • 133,123 i.Hr.:reformele fratilor Tiberius si Caius Gracchus

  • 49-45 i.Hr.:Caesar cade victima conspiratorilor

  • 31 i.Hr.:victoria lui Octavianus impotriva lui Antonius duce la cucerirea ultimului regat elenistic

  • 27 i.e.n.:Octavianus primeste titulatura de Augustus;inceputul Principatului

bottom of page