Alimentația romanilor
AlimentaÅ£ia vechilor romani, în primele timpuri frugală, a devenit apoi destul de variată ÅŸi, ca mod de preparare, foarte diferită de a noastră. În Roma antică pâinea a ajuns un aliment comun abia în secolul al II-lea î.Hr. Până la acea dată, în loc de pâine se consuma un fel de fiertură, un terci, din mei sau din făină de grâu cu tărâÅ£e, fierte în apă sau în lapte; la care se adăuga – după gust ÅŸi după posibilităţi – ouă, brânză, miere, condimente diferite, bucăţi de carne sau măruntaie. Acest terci a rămas până în epoca Imperiului mâncarea de bază, aproape zilnică, a celor săraci. Pâinea – din faină de grâu sau, mai modestă, de orz – a rămas mult timp un articol de lux. Era preparată de brutari – în timp ce în gospodărie se făcea lipia.
Baza alimentaÅ£iei o formau legumele. Varza, ceapa, usturoiul, sfecla albă, lăptucile, castravetele, bobul ÅŸi lintea, ridichile, urzicile sau prazul erau legumele care – fierte ÅŸi pregătite cu untdelemn, oÅ£et sau vin – constituiau hrana majoritatii populaÅ£iei. Tăranii consumau carne de oaie ÅŸi de capră, extrem de rar carne de vacă;carnea de porc putea fi apreciata numai de cei avuti.Pentru mesele celor foarte bogati
se vânau cerbul ÅŸi mistreÅ£ul; iepurii erau îngrăşaÅ£i în crescătorii. Dintre păsări (comune erau găina ÅŸi gâsca) cele mai apreciate la marile ospeÅ£e erau fazanul, bibilica ÅŸi în special păunul îngrăşat.
Laptele dulce era folosit mai mult pentru prepararea mâncărurilor decât băut. Romanii beau mai ales lapte acru, de oaie ÅŸi de capră, foarte rar lapte de vacă. Pregăteau caÅŸcaval ÅŸi diferite brânzeturi, condimentându-le cu tot felul de ierburi, de fructe ÅŸi de substanÅ£e aromatice; în schimb, nu consumau deloc smântâna sau untul.
DeÅŸi cunoÅŸteau uleiul de nucă, de migdale, de susan, de rapiţă etc., romanii întrebuinÅ£au în alimentaÅ£ie numai untdelemnul de măsline (care era totuÅŸi foarte scump). Măslinele se consumau în mare cantitate, proaspete sau conservate; îndulcite cu miere se serveau ca aperitiv, fie ca desert. Smochinele, strugurii, alunele ÅŸi nucile se mâncau cu pâine. Conservate prin uscare, merele, perele ÅŸi prunele erau mâncarea frecventă a ţăranilor iarna.
Dar marea pasiune gastronomică a romanilor era peÅŸtele, precum ÅŸi numeroasele specii de crustecee ÅŸi moluÅŸte. În timp ce peÅŸtele cel mai comun de mare ÅŸi de râu era la îndemâna oricui, la mesele celor bogaÅ£i erau preferaÅ£i sturionii ÅŸi calcanul; mai presus de oricare alÅ£ii însă, sola ÅŸi barbunul.
S-au păstrat numeroase reÅ£ete culinare ÅŸi multe informaÅ£ii privind bucătăria romanilor. În general, reÅ£etele ÅŸi preferinÅ£ele lor – de pildă, pentru carnea anumitor animale (hârciog, măgar sălbatic) sau păsări (păun, flamingo, barză, cocor, papagal) – rămân foarte departe de gusturile lumii moderne. Carnea de porumbel de exemplu, era pregatită cu miere, curmale, piper, oÅ£et, untdelemn ÅŸi muÅŸtar; Å£iparul se servea cu piersici drept garnitură; iar alte specii de peÅŸti erau preparaÅ£i nu mai puÅ£in straniu: cu prune, marmeladă de caise sau pireu de gutui. Romanii erau foarte lacomi de ciuperci, pe care însă le pregăteau cu miere de albine!
Dulciurile le pregăteau romanii folosind – ca elemente principale ÅŸi în cele mai neobiÅŸnuite combinaÅ£ii – mierea, brânza, vinul, grăsimea de porc, anasonul ÅŸi chimionul. Alte dulciuri preferate erau: omleta pregătită cu lapte, apoi acoperită cu miere ÅŸi cu piper; sau nuci, migdale ÅŸi curmale fierte în miere ÅŸi la urmă aromatizate cu felurite condimente picante. După dulciuri urmau fructele uscate ÅŸi vinul.
Ospete in Roma antica
Masa principală a unui roman era cina. DimineaÅ£a, romanii luau o mică gustare: pâine, brânză, măsline sau miere; iar la prânz, mâncare rece, de obicei rămasă din seara precedentă. În casele celor bogaÅ£i bucătarii erau recrutaÅ£i dintre sclavi. Fastul excesiv, de prost gust, de la mesele îmbogăţiÅ£ilor este ilustrat de cina dată de Trimalchio, descrisă de Petronius în Satiricon; Dar, în general vorbind, asemenea excese erau excepÅ£ii. În straturile sociale medii ÅŸi superioare cina cu invitaÅ£i era o plăcută ocazie de întâlnire, de conversaÅ£ie, de destindere, de petrecere.
O asemenea cină, un ospăţ, începea de obicei pe la ora 3 după amiaza. În sufragerie, în triclinium erau aÅŸezate de-a lungul pereÅ£ilor trei paturi-canapele – având în mijloc masa de servit -, pe care luau loc întinÅŸi pe o parte, cu cotul drept sprijinit pe o pernă, câte trei persoane de fiecare pat-sofa. Numărul perfect de comeseni era de nouă. InvitaÅ£ii veneau însoÅ£iÅ£i de sclavi, care la intrare le scoteau încălţămintea înlocuind-o cu sandale uÅŸoare; iar la plecare le luminau stăpânilor calea, cu torÅ£e.
În epoca imperială a apărut faÅ£a de masă. ÅžerveÅ£ele – care nu serveau la altceva decât să acopere locul pe care se aÅŸeza comeseanul – erau de obicei aduse de acasă de invitaÅ£i. AceÅŸtia luau la plecare, înfăşurate în ÅŸervet, porÅ£ii din mâncările rămase – ceea ce era un compliment făcut amfitrionului. Farfuria se Å£inea cu mâna stângă. Resturile, oasele, scoica stridiilor, etc. se aruncau pe jos. Ca tacâmuri – cuÅ£ite, linguri (bucăţile de carne se mâncau cu degetele) ÅŸi polonice pentru turnatul vinului în cupe, din castronul mare în care vinul era totdeauna amestecat cu apă. FurculiÅ£a, folosită cum o folosim noi astăzi, va rămâne necunoscută până la sfârÅŸitul secolului XVI – ÅŸi numai în secolul următor, la curtea franceză a Regelui-Soare, va apare furculiÅ£a (până atunci numai cu doi dinÅ£i) cu trei sau patru dinÅ£i.
În timpul acestei ultime părÅ£i a ospăţului comesenii, încununaÅ£i cu coroane de flori, închinau în cinstea celor absenÅ£i sau a celor prezenÅ£i, ascultau lecturile făcute de un sclav instruit, sau jucau jocuri de noroc. La ospeÅ£ele date de cei foarte bogaÅ£i seria divertismentelor putea fi eventual completată cu performanÅ£ele cântăreÅ£ilor, instrumentiÅŸtilor, dansatoarelor, balerinilor, bufonilor sau acrobaÅ£ilor.