Sculptura romană
Primele opere remarcabile,din sec. IV-III i.e.n.-statuia din bronz ale lui Brutus È™i Scipio Africanul (azi în Muzeul Arheologic din FlorenÈ›a, respectiv în Muzeul Conservatorior din Romă)-sunt opere etrusco-române.
A urmat apoi influenÈ›a sculpturii elenstice, în care autorul pune accentul pe caraceristicile personale unuce ale individului, relevând presupusele raporturi existenÈ›e între expresia figurii È™i caracterul personajelor.
Romanii au manifestat o preferinÈ›a special apentru artă portretului (a portretului în sculptură). Această preferinÈ›a îÈ™i avea explicaÈ›ia în vechiul obicei al patricienilor de a-È™i expune în casă, în timpul funerariilor unuui embru al familiei, măștile strămoÈ™ilor, executate cu un puternic relaism;măști funerarre ale căror reminiscenÈ›e se vor regăsi È™i în
portetele executate în teracotă, piatră sau marmură, ale generaÈ›iei imediat uramatooare.
În timp, la Romă se înregistrează din ce în ce mai mare de portrete sculptate cât mai realist executate, ale unor personaje atât decedate cât È™i în viață;mai ales că "în ultimul secol al Republicii, obiceiul grecesc de a se ridica statui în onoarea unor bărbaÈ›i vestiÈ›i-s-a răspândit È™i la Romă, unde magistraÈ›ii superiori în vârstă au obÈ›inut dreptul de a li se ridica în locuri publice statui care îi reprezentau".În felul acesta, sub influenÈ›a suplimentară a tradiÈ›iilor sculpturii în bronz etrusce, românii ppretindeau sculpturilor-de obicei greci de origine- un stil hotărât realist;stil în care "subiectul e portretizat aÈ™a cum este le în realitate, fără a-i idealiza particularitățile fizice, È™i cuexpesia nu a unui filosof, a unui poet È™aua unui vizionar, ci cu expresia unui om de afaceri".
Începând din al ÎI-lea secol i.e.n. gustul artistic al românilor a fost educat, iar creaÈ›ia artiÈ™tilor a fost fecundată de influenÈ›a grecească.Forurile, pieÈ›ele, templele, vilele particularilor din Romă È™i alte oraÈ™e ale Italiei s-au umplut de statui greceÈ™ti. ArtiÈ™tii români ai acestui secol-în primul rând Pasitele, autor È™i a unei descrieri în 5 cărÈ›i a celor mai renumite opere din antichitate, urmat de Stephanos, Menelaos È™i Arcesilas-imitaumai degrabă stilul alexandrian decât cel clasic, accentuând tensintele proprii spiritului È™i stilului rman:viziunea realistă È™i minuÈ›ioasă precizie a execuÈ›iei. Statuil divinităților sunt mai puÈ›in frecvenÈ›e decât cele ale unor personaje contemporane. Octavianus Augustus, de pildă, a fost reprezentat în peste 140 de busturi È™i statui, în cele ai diverse ipostaze:nud asemenea unei divinități (Louvre), sau într-o solemnă togă de ontifex Mximus, sau în somptuos costum de general vorbind soldaÈ›ilor (Louvre, Romă-Muzeul NaÈ›ional Muzeului Vaticanului).
toate devenit . Impresia pe care o este de nobleÈ›e rece:atitudinea este , fizionomia este cu pentru exactitate;dar acelaÈ™i timp se notează o tedinta de idealizare poderata-prin ornamentul alegoric cuirasei- sculptorul avea vedere primul rând glrificarea unui împărat.AceeaÈ™i spre idealiazare se oberava maiestoasa statuie lui Aurelius de pe Capitoliu, care sennatatea personajului este într-o corespondennta cu masivitatea volumelor dinamismul reÈ›inut miÈ™cării calului. Este care , din RenaÈ™terii azi, modelul ideal atâtor admirabile monumente ecvestre.
